Domenii de aplicare – Foraje orizontale dirijate

    Foraje orizontale dirijate

    Domenii de aplicare

    Sunt cunoscute pe plan naţional şi în străinătate dificultăţile de ordin tehnic ale specialiştilor angrenaţi în realizarea unor construcţii subterane aferente reţelei edilitare din intravilane, în combaterea impactului nociv al depozitelor de deşeuri asupra calităţii mediului înconjurător, în stabilizarea alunecărilor de teren şi în alte domenii similare, cu specific hidrotehnic şi geologic. Rezolvarea unor astfel de probleme prin metode tradiţionale conduce de regulă la soluţii foarte costisitoare pentru bugetul guvernamental, local sau posibilităţile de finanţare ale agenţilor economici implicaţi.

    Adoptarea tehnologiilor tradiţionale de realizare a unor construcţii subterane, mai ales în cazul îngropării conductelor şi cablurilor din reţeaua edilitară, conduce în esenţă la pierderi de materiale, timp şi capital serios pentru investitori, beneficiari, executanţi şi proiectanţi, dublate de impactul dezagreabil al acestor lucrări pentru mediul ambiant înconjurător (apă, aer, sol).

    Toate aceste neplăceri şi dezavantaje ale procedeelor clasice (cunoscute în activităţile citate de specialişti şi beneficiari) pot fi evitate printr-o nouă tehnologie, care revoluţionează practica construcţiilor subterane din România.

    Prezentul material îşi propune o sinteză ilustrativă a particularităţilor constructive, bazate în esenţă pe tehnologia modernă a forajului orizontal dirijat, cu detalieri rezumative asupra performanţelor tehnice, domeniilor şi avantajelor aplicative ale acestui nou procedeu, puţin cunoscut în România, dar utilizat cu succes în numeroase ţări din vestul Europei.

     

    • Subtraversarea unor cursuri de apă, de canale artificiale, canalizare, gaze, de şosele, căi ferate, piste de aeroport;
    • Instalatea în subteran de conducte de apă potabilă, canalizare, gaze, produse petroliere şi termofocare şi de cabluri pentru reţele electrice şi electronice;
    • Reabilitarea unor conducte existente folosindu-se acelaşi traseu;
    • Instalarea de conducte filtrante;
    • Consolidarea terenurilor prin injectii şi drenare.